Ȋn ograda bunicii mult eu m-am distrat Pe prispa ei multe ore-am stat Poveștile ei le-am ascultat cu dor Cȃnd o amintesc , ma trece un fior
De cȃnd a plecat,sã vinã spre mine Nu a mai ajuns, oare de ce Doamne ? Prea devreme ai vrut-o la tine Ca toţi cei buni , spre nemurire.
Ea m-a crescut de cȃnd eram in fașã De toate m-a ferit și multe m-a învaţat Mi-a zis in viaţã sã nu fiu lașã Sã cred in ce e bine și sã fug de necurat.
Amintirea ei e prezentã-n mintea mea Şi aștept sã vinã, o zi de ziua mea, Sã fiu fericitã și sã o strȃng în braţe Şi sã o implor sã nu mã mai lase !
